9 nov. 2010

Xavi, favorit în lupta pentru “Balonul de Aur”





Mijlocaşul catalan Xavi, care se află pe lista celor nominalizaţi pentru trofeul Balonul de Aur, consideră că un jucător spaniol este favorit anul acesta la câştigarea trofeului 'Balonul de Aur', iar în caz contrar cele mai multe şanse le are coechipierul său Lionel Messi, informează publicaţia France Football.

”Eu sper din tot sufletul ca un jucător spaniol să fie cel recompensat anul acesta. Iar dacă nu va fi cazul, atunci sper ca prietenul meu Lionel să câştige din nou trofeul, pentru că este cel mai bun jucător din lume.”, a precizat Xavi.

Campion mondial cu selecţionata 'La Roja', campion al Spaniei cu FC Barcelona, Xavi a câştigat tot ce se putea câştiga în ultimii doi ani, fiind unul dintre favoriţii la obţinerea trofeului.


Pe lista jucătorilor nominalizaţi pentru câştigarea Balonului de Aur -2010, se află 23 de fotbalişti care au fost selectaţi pentru a cuceri prestigiosul trofeu.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu