31 oct. 2010

Unul dintre cei mai disciplinaţi fotbalişti din lume, Cristi Chivu, amendat pentru vulgaritate



Internaţionalul român Cristian Chivu a fost amendat, joi, de către Comisia de Disciplină a Federaţiei Italiene de Fotbal, ca urmare a unui comportament indecent, scrie Prosport.ro.
La sfârşitul partidei dintre Inter Milano si AS Roma, din finala Cupei Italiei, ce s-a disputat pe 5 mai 2010, prin intermediul unor gesturi vulgare, Chivu a insultat fanii Romei, astfel fundaşul român va trebui să plătească 8.000 de euro.
Întrunită joi, Comisia de Disciplina a Federaţiei Italiene de Fotbal a hotărît să-i aplice o penalitate sportivă de 8.000 de euro pentru că a încălcat "principiile decenţei şi ale corectitudinii".
De asemenea, clubul Inter Milano a fost amendat cu aceeaşi sumă. Ulterior, căpitanul naţionalei şi-a cerut scuze prin intermediul unui comunicat postat pe site-ul oficial al clubului la care activează.
Inter Milano a câştigat Cupa Italiei, sezonul 2009/2010, după ce a învins în luna mai pe AS Roma, scor 1-0.
foto: gsp.ro;

Zidane s-a întors la Real Madrid




Faimosul fotbalist francez, Zinedine Zidan, în vârstă de 38 de ani, revine în marele sport, dar deja în altă postură.
Directorul General al grupării spaniole Real Madrid, Jorge Valdano, a anunţat că fostul internaţional francez va îndeplini un nou rol în cadrul clubului spaniol de fotbal, urmând să asigure legătura între jucători şi conducerea tehnică.
“Zidane ne va însoţi la toate meciurile din Liga Campionilor şi, uneori la cele din Campionat. El nu va sta pe bancă, însă îl va ajuta pe Jose Mourinho în relaţia cu echipa, fără niciun aspect tehnic. Experienţa sa va beneficia în relaţia dintre antrenor şi jucători”, a precizat Valdano.
Miercuri a avut loc, la centrul de pregătire a clubului Real Madrid de la Valdebebas, o întâlnire între Zidane, Mourinho şi Florentino Perez, preşedintele clubului, în cursul căreia s-au discutat despre noul rol al francezului în cadrul grupării madrilène, anunţă cotidianul spaniol Marca, citat de Agerpres.ro.
Zinedine Zidane, fostul coordonator de joc al lui Real Madrid, retras după Cupa Mondială 2006, a declarat la rândul său că doreşte să “colaboreze” cu Jose Mourinho.
“Voi fi legătura dintre prima echipă şi preşedinte. Acest lucru îmi convine, deoarece doresc să mă integrez ceva mai mult în ceea ce reprezintă structura clubului”, a declarat Zidane.
foto: getly.com;

Rezultatele Turneului Campioanelor de la Doha




Daneza Caroline Wozniacki, nr.1 mondial, a fost învinsă în două seturi, 6-4, 6-3, de australianca Samantha Stosur (N.5), într-o partidă din cadrul Grupei Maro a Masters-ului feminin de tenis de la Doha.
În Grupa albă, rusoaica Vera Zvonareva (N.2) a dispus cu 7-6, 6-4 de belarusa Victoria Azarenka, în timp ce belgiana Kim Clijsters (N.3) s-a impus cu 6-2, 6-3 în faţa sârboaicei Jelena Jankovic.
În grupa Albă, pentru primul loc din grupă se vor confrunta Kleisters şi Zvonareova, cele care au trecut în activul propriu cîte două victorii.
Iar din grupa Maro, pentu un loc în final se vor lupta Samanta Stousor şi Caroline Vozniatski. Primele jucătoare din fiecare grupă se califică în finală, care va avea loc duminică, 31 octombrie.
foto: marca.com;

Rezultatele Turneului Campioanelor de la Doha




Daneza Caroline Wozniacki, nr.1 mondial, a fost învinsă în două seturi, 6-4, 6-3, de australianca Samantha Stosur (N.5), într-o partidă din cadrul Grupei Maro a Masters-ului feminin de tenis de la Doha.
În Grupa albă, rusoaica Vera Zvonareva (N.2) a dispus cu 7-6, 6-4 de belarusa Victoria Azarenka, în timp ce belgiana Kim Clijsters (N.3) s-a impus cu 6-2, 6-3 în faţa sârboaicei Jelena Jankovic.
În grupa Albă, pentru primul loc din grupă se vor confrunta Kleisters şi Zvonareova, cele care au trecut în activul propriu cîte două victorii.
Iar din grupa Maro, pentu un loc în final se vor lupta Samanta Stousor şi Caroline Vozniatski. Primele jucătoare din fiecare grupă se califică în finală, care va avea loc duminică, 31 octombrie.
foto: marca.com;

Rezultatele primelor meciuri din noul sezon al NBA




Marţi, 27 octombrie, a început cel de al 65-lea sezon competiţional în Campionatul profesionist nord-american de baschet (NBA), anunţă Agerpress.
Iată rezultatele consemnate în runda inaugurală:
  • Boston Celtics - Miami Heat 88-80
  • Portland Trail Blazers - Phoenix Suns 106-92
  • Los Angeles Lakers - Houston Rockets 112-110.

Diana Bulai;

Doha, capitala tenisului feminin




Debutează ediţia 2010 a Turneului Campioanelor la tenis, care va avea loc la Doha. Faimosul oraş va gazdui timp de o săptămână turneul ce va aduce faţă-n faţă pe cele mai bune opt tenismene ale lumii.
Participantele au fost împărţite în două grupe ce poartă numele celor două culori de pe steagul Qatarului, printre acestea numărîndu-se trei foste număr unu mondial, două cîştigătoare de Grand Slam şi şapte finaliste.
În Grupa Maro au fost repartizate Caroline Wozniacki (DAN), Francesca Schiavone (ITA), Samantha Stosur (AUS) şi Elena Dementieva (RUS).
De partea cealaltă, Grupa Albă le are în componenţă pe Vera Zvonareva (RUS), Kim Clijsters (BEL), Jelena Jankovic (SRB) şi Victoria Azarenka (BLR). Primele două clasate din cele două grupe se vor întîlni în semifinalele turneului. Na Li (CHN) şi Shahar Peer (ISR) sînt rezerve.
Principala favorită a competiţiei, este daneza Caroline Wozniacki cea care a reuşit să cucerească cinci din cele şase turnee ale anului în ultimele trei luni.
Daneza are nevoie de două victorii în grupă pentru a-şi asigura poziţia de lider mondial pentru tot restul sezonului.
Ediţia din acest an a Turneului Campioanelor este marcată de absenţa surorilor Williams, ambele ratînd participarea la competiţia din Doha, din cauza unor accidentări.
foto: marca.com;

Boston vs. Miami, deschiderea sezonului 65 din NBA





Noul sezon al Ligii Profesioniste Americane de baschet (NBA), v-a începe în această noapte, cu meciul dintre Boston şi Miami.

Treizeci de echipe, împărţite în două conferinţe, est şi vest, se vor confrunta în faza regulară a Campionatului, după care vor fi desemnate cele 16 echipe ce vor juca în play-off.

Favoriţii sunt Los-Angeles Lakers, cei care au câştigat în finala din iunie.

Acest sezon poate aduce multiple surprize. Una dintre echipele care pretinde la titlu este Miami, cea care a cheltuit sume fabuloase pentru reînoirea lotului, cu staruri precum, LeBron James şi Chris Bosch, la care s-au mai alăturat Mike Miller, Eddie House, Zydrunas Ilgauskas şi Dzhuvan Howard.

Deasemenea, în această seară se vor disputa partidele dintre Phoenix – Portland şi Houston - LA Lakers.

A murit caracatiţa prezicătoare Paul! Spania o plânge




Cel mai cunoscut cefalopod din lume, Paul, a murit astăzi la avariul său din Oberhausen, scrie cotideanul spaniol Marca.
"Ne-a fost drag tuturor ţi îi vom simţi lipsa. Este liniştitor să ştim că a avut o viaţă bună alături de noi", declarat managerul general al acvariului Stefan Porwoll.
Paul a încântat suporterii fotbalului din lumea întreagă cu prezicerile sale fără greş de la Cupa Mondială 2010, când a toate cele şapte predicţii ale sale au fost corecte.
În urmă cu două săptămâni, oficialii acvariului din Oberhausen aun anunţat că au iniţiat procedurile necesare pentru a-i proteja numele ca marcă înregistrată în Uniunea Europeană.
Coideanul spaniol Marca scrie: „Paul ne-a lăsat pentru totdeauna”.
Vezi imagini video:



Sursa: JURNAL Sportiv

18 oct. 2010

“Cavalerii” de la Cleveland au fost bătuţi de “militarii” de la Moscova





În ultimul meci al turneului din America de Nord, baschetbaliştii clubului rus CSKA Moscova, au reuşit să învingă formaţia din NBA, Cleveland Cavaliers, în faţa a 20 de suporteri, informează cskabasket.com.

Cleveland a reuşit să conducă doar în prima repriză, după pauză CSKA a preluat dominarea partidei. Cu toate că Cleveland nu a avut în componenţa echipei niciun star, cei patru jucători din echipa de bază au fost accidentaţi, acest lucru nu le-a încurcat gazdelor să conducă în prima repriză cu scorul de 14-12. Opt din cele 14 puncte fiind înscrise de Daniel Gibson, cel mai rezultativ jucător al Cleveland-ului în acest meci, acumulând 21 de puncte.

CSKA a controlat ostilităţile datorită veteranilor Shishkauskas şi Langdon. După ieşirea pe teren a lui Voronţov şi jocul de randament crescut al lui Gordon în a doua repriză, ruşii au reuşit să reducă din handicap. Iar cele trei puncte reuşite de Shishkauskas, au permis ruşilor să încheie repriza cu rezultatul în favoare de 45-46.

Cele trei mingi a câte trei puncte ale lui Ramunas şi jocul colectiv al lui Sokolov, Smodish şi Voronţov au lăsat publicul cu gurile căscate, când ruşii au încheiat repriza a treia cu scorul de 55-67.

Atât oboseala ruşilor, cât şi norocul gazdelor, au făcut ca partida să se încheie cu doar 87-90 în favoarea ruşilor. În componenţa echipei CSKA s-au evidenţiat D. Gordon, cu un total de 19 puncte, Ramunas Siskauskas -22 puncte, Trajan Langdon -14 puncte.

Roger Federer, recuperează locul doi în ierarhia ATP





În pofida înfrîngerii în meciul cu britanicul Andy Murray în finala turneului Masters de la Shanghai, elveţianul Roger Federer a reuşit să urce un loc în ierarhia mondială ATP, revenind pe locul al doilea, la 3.710 puncte în spatele liderului Rafael Nadal. Novak Djokovic, învins de elveţian în semifinale, a coborît pană pe locul al treilea.Clasament ATP (Top 10):

1. Rafael Nadal (Spania) 11.880 puncte

2. Roger Federer (Elvetia) 7.335 puncte (+1 loc)

3. Novak Djokovic (Serbia) 7.145 puncte (-1 loc)

4. Andy Murray (Marea Britanie) 6.125 puncte

5. Robin Soderling (Suedia) 4.825 puncte

6. Tomas Berdych (Cehia) 3.715 puncte (+1 loc)

7. Fernando Verdasco (Spania) 3.330 puncte (+2 locuri)

8. David Ferrer (Spania) 3.325 puncte (+2 locuri)

9. Mikhail Youzhny (Rusia) 3.310 puncte (-1 loc)

10. Andy Roddick (SUA) 3.260 puncte (+1 loc)

În ierarhia feminină, Kim Clijsters a urcat pe locul al patrulea, după ce duminică a caştigat turneul de la Cincinnati.

Clasament WTA:

1. Serena Williams (SUA) 8.245 puncte

2. Caroline Wozniacki (Danemarca) 5.635 puncte (+1 loc)

3. Jelena Jankovic (Serbia) 5.225 puncte (-1 loc)

4. Kim Clijsters (Belgia) 5.210 puncte (+3 locuri)

5. Venus Williams (SUA) 5.177 puncte (-1 loc)

6. Samantha Stosur (Australia) 4.690 puncte (-1 loc)

7. Francesca Schiavone (Italia) 4.285 puncte (+1 loc)

8. Elena Dementieva (Rusia) 4.241 puncte (-2 locuri)

9. Agnieszka Radwanska (Polonia) 4.070 puncte

10. Na Li (China) 3.950 puncte (+1 loc)

// Diana Bulai, JURNAL Sportiv;

foto: marca.com;

13 oct. 2010

Business cu şi pentru studenţi



     Work & Travel a devenit o afacere şi pentru studenţii moldoveni. În pofida preţurilor înalte pentru programe, posibilitatea de a face bani şi de a-şi achita singuri contractul de studii îi tentează pe studenţii noştri. Astfel, anual  în SUA prin intermediul programelor Work & Travel pleacă circa 5000 de studenţi moldoveni.
Posibilitatea de a ciştiga bani şi ofertele promoţionale a companiilor Work & Travel, atrag din ce în ce mai mulţi tineri.
Odată ajuns în SUA, lucrînd zilnic în afară de week end-uri cîte 8 ore, a cîte 8 dolari, un student poate ciştiga pe vara  în jur de 4200 $. Dacă  scădem costul programului care variază între 1950$ şi 2500$, în dependenţă de companie  şi suma achitată pentru cazare (pentru cei care o achită), în medie se primesc 1 000$ sau 12 500 lei pe vara, adică  aproximativ 11 salarii minime pe economie.
La compania Acord Travel, am întilnit-o pe  Ana Rudei şi Viorica Budescu studente la USM, facultatea Limbi Străine, revenite recent din SUA. Ele mi-au spus că:”Cu toate că nu am beneficiat de toate serviciile care au fost stipulate de la început în contract, noi am rămas mulţumite. Am ciştigat bani, ne-am procurat  multe haine, am văzut lumea…Ce am mai puteam dori?”
Plecarea în SUA a devenit un business profitabil atît pentru studenţi, cît şi pentru angajaţii companiilor Work & Travel. Costul programelor diferă de la agenţie, la agenţie. Dacă la compania Cavalio studenţii achită o taxa de 1950 $, atunci la Acord Travel pentru serviciile respective un student plăteşte 2 500$.
La aceeaşi firmă, am încercat să aflu mai multe informaţii despre plecarea în SUA . La întrebarea mea: De ce firma dvs prestează atît de scump serviciile?, Natalia, consultant la această companie, mi-a spus că:” noi prestăm servicii de calitatea, organizăm tîrgul de job-uri in cadrul căruia  studenţii se pot întîlni direct cu angajatorii, astfel garantînd persoanelor înscrise în program valabilitatea contractele noastre, deasemenea, oferim asigurarea medicală în suma
 de 50 000$.”
Dacă în 2002 au plecat să muncească în SUA prin acest program 50 de studenţi, apoi în 2006, potrivit datelor Ambasadei SUA, numărul acestora a ajuns la 1400, iar 2007 - la peste 5000. Concomitent, a început să crească şi numărul agenţiilor ce ofera astfel de servicii. Odată cu acestea însă au apărut primii profitori şi, respectiv, primii studenţi amăgiţi.
 Potrivit Angelei Starinschi, şefa Oficiului de presă al Centrului pentru Combaterea Crimelor Economice şi a Corupţiei (CCCEC), ofiţerii au înregistrat 40 de persoane care au avut de suferit de pe urma companiei IERA. Directorul agenţiei IERA, Dumitru Jioară fiind retinut si bănuit că a însuşit prin abuz, peste un milion de lei de la 40 de studenţi 
Conform, datelorAmbasadei SUA în RM, în anul 2007, circa 50 de companii Work & Travel au solicitat vize pentru SUA. Apoi, doar cu un an mai tîrziu Secţia Consulară a Ambasadei SUA din Chişinău, a anunţat că 9 companii care prestează servicii Work & Travel nu vor mai putea obţine aplicări pentru viza.
            Ulterior, Consulul misiunii diplomatice  SUA în Moldova, David Franz, a declarat în cadrul unei conferinţe de presă, că au fost depistate mai multe încălcări în procesul de activitate a acestor companii. Participanţii nu au beneficiat de salariul promis, de cazare, de transport şi au fost obligaţi să muncească unde nu au dorit.
Printre companiile ale caror cereri de aplicare pentru viză nu mai sunt acceptate sunt: Acord NGO, ASET, Association for Youth Collaboration (ACT), Center for Transparency and Democracy (CTD), Echitatea, Pro-Spiritus (YMCA), SEUC, Studitierra, World Travel.