9 nov. 2010
Surprize în faza a doua a Campionatului Mondial de volei feminin
Mare surpriză în prima zi a celei de-a doua faze a Campionatului Mondial de volei feminin, Turcia a reuşit să învingă Serbia.
În grupa F, Germania a jucat de la egal la egal cu Italia doar în primele două seturi, următoarele două fiind câştigate lejer de către Piccinini & Co.
În cea dea doua zi ,Thailanda detonează din nou bomba. De această dată victima a căzut echipa lui Avital Selinger, Olanda, care a reuşit să câştige un singur set în disputa cu revelaţia acestui Campionat Mondial.
Foarte echilibrată a fost şi partida dintre campioana europeană Italia şi vicecampioana olimpică SUA. Primul set a fost câştigat destul de lejer de către Italia, americancele reuşind să-şi revină în setul 2, pe care l-au câştigat cu 26-24. Următoarele 2 seturi au fost extrem de echilibrate, dar cele care s-au impus au fost italiencele. Astfel, nord-americancele pierd prima partidă la acest campionat, dar păstrează intacte şansele de a accede în semifinale.
Programul meciurilor din etapa următoare, care se vor disputa, astăzi, 9 noiembrie:
Grupa E
Serbia - Rusia
Peru - Turcia
Polonia - China
Japonia - Coreea de Sud
Grupa F
Cehia - Cuba
Brazilia - Germania
Italia - Thailanda
Olanda - SUA
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu