După ce am scris acest material nu am intrat pe blog timp de 2 luni, nu doream să recitesc ceia ce am scris...
Astăzi, 14 aprilie, am recitit materialul şi am corectat greşelile...s-au dovedit a fi foarte multe...mă scuzaţi, dar în momentul când am scris materialul nu vedeam literele. Ttremurând, îmi exprimam sentimentele....
N-am crezut niciodată că voi scrie despre această persoană, sau că îi voi dedica vreodată unele rânduri...Şi nu că îl urăsc sau că nu prezintă pentru mine vreun oarecare interes, ci din simplul motiv că a trăit o viaţă alături de mine şi de cei dragi mie şi niciodata nu ma mângâiat, nu mi-a dat un sfat, nu ma încurajat aşa cum li s-ar cuveni acestor persoane. Li s-ar cuveni deoarece noi sântem nepoţii lor, iar ei ar trebui să fie cei care iţi ţin pământul sub picioare atunci când acesta vrea să fugă...
În această dimineaţă, m-a trezit din somn un apel telefonic....M-a sunat Mama. Ca de fiecare dată când mă sună ea, eu m-am bucurat şi aceasta dată nu a fost o excepţie....Iar, ceia ce a urmat nu a fost chiar atât de îmbucurător, cu toate că nici nu a fost atât de trist sau fulgerător cum ar fi trebuit să fie...
Glasul ei mi-a şoptit că "a murit", iar ochii mei închişi nici măcar nu au tresărit, de parcă aşteptam aceste cuvinte. I-am spus mamei: "Domnul să-l Ierte" şi după aia i-am spus că nici măcar nuştiu dacă merg la înmormântare.
După acest apel, somnul nu a mai fost somn...m-am trezit şi treptat am început să realizez ceia ce s-a întâmplat...Cel mai curios este că l-am visat zilele acestea. Niciodată nu am fost apropiată cu el, dar îl visasem...
Îmi este greu sau mai bine spus, Pustiu în suflet, şi îmi pare foarte rău că nu pot să plâng şi să simt atât de tare lipsa lui.
În timp ce ceilalţi pentru el au fost cei mai dragi şi cei mai scumpi, eu am fost un nimeni, cu toate că m-am aflat mereu cel mai aproape de el????
Şi acum stau şi scriu aceste rânduri...singură nu ştiu perntru ce le scriu, atâtea aş vrea să-i spun şi atâtea răspunsuri aş vrea să aflu, dar nu le voi mai afla niciodată... Rămâne doar să mă întreb la nesfârşit: De ce?, De ce?, De ce?...
Dedic aceste rânduri, Celui care niciodata Nu m-a iubit ...

Nimic nu este întîmplător...ar fi o lecție dureroasă din toate celelalte lecții ale vieții,din care am învăța cît de important este să iubești...Ceea ce ai simțit în aceste rînduri, crează fiori...îți doresc să fi iubită...și fericită!!! :)
RăspundețiȘtergere