Într-un moment cînd ţara se află în dilemă, iar cei ce ar putea să aducă aportul la depăşirea acesteia îşi fac jocul iată că vin şi oaspeţii şi nimeni alţii decît ruşii.
Vizita şefului administraţiei prezidenţiale ruse, Serghei Narîşkin ia luat pe mulţi prin surprindere şi a lăsat multe semne de întrebare.
Înainte de alegeri, cei din Rusia nu ascundeau faptul că şi-ar dori să-i vadă pe comunişti învingători, tot ei mai spuneau că nu pot influenţa (în mare măsură) rezultatele. Însă, fiind surprinşi de cotitura iscată, ei au început a căuta totuşi, calea directă spre implicare. Aşa cum dirijarea la distanţă nu a dat efectul scontat, au hotărît în ultimă instanţă să-şi trimită sluga la Chişinău.
Vizita oficialului rus sa axat pe întrevederile cu liderii PD şi PCRM, deasemenea şi o întîlnire cu preşedintele interimar, Mihai Ghimpu.
Astfel, analiștii ruși au susținut că Narîșkin sa aflat la Chișinău pentru a impulsiona crearea unei coaliții parlamentare largi, între PCRM, PLDM, PD și PL. De partea cealaltă a baricadei, analiștii de la Chișinău cred că adevăratul motiv al vizitei lui Narîșkin la Chișinău a fost de a anihila Alianța pentru Integrare Europeană și pentru a susține crearea unei coaliții „comode” Rusiei, adică între PCRM și PD.
Dacă e să analizăm prima variantă, apare întrebarea: ce ar putea cîştiga Rusia în urma formării unei coaliţei largi (PCRM, PLDM, PD și PL), plus la toate, că aici intră partide pro romîne?
Răspunsul este simplu, are doar de pierdut. Atunci, rămîne a doua variantă, cea a analiştilor din
Moldova, care de la bun început era cunoscută multor persoane, fără a fi expusă de specialişti.
Astfel, ca şi înainte de vizită, după plecarea oficialului rus au rămas multe semne de
întrebare...însă, concluziile în mare parte au fost făcute. Toţi deja sunt gata de a auzi vestea cea mare, anume, „PD face coaliţie cu PCRM”...dar, toţi tac.
Fie că este un nou joc trucat de comunişti, fie că încă nu s-a format nimic. Unii spun că deja este totul bătut în cuie, doar încă nu s-a făcut nimic public, alţii zic că nu se ştie nimic.
În fiecare zi apar noi şi noi informaţii precum PD a semnat cu PCRM, după care vin alte surse care dezmint acest fapt.
Dar, fie că se va forma o coaliţie în favoarea comuniştilor şi a Rusiei, fie că se va forma o coaliţie în favoarea întregului popor, Narîşkin deja şi-a îndeplinit o mare parte din misiunea sa, a reuşit să aducă haos peste haosul deja existent.
Petru Bogatu într-un material de al său menţionează următoarele:” Această escapadă care a dat peste cap scena politică şi liniştea publică din Republica Moldova, nu face altceva decât să confirme o dată în plus dezvăluirile WikiLeaks, potrivit cărora Rusia este un stat mafiot având ”un mascul alfa cu ochi de ucigaşi” în vârful piramidei.”
Deja este cert faptul că alegerea preşedintelui nu va fi posibilă, astfel prin trimiterea slugii sale la Chşinău, Moscova speră ca să se formeze mult dorita coaliţie, care va sta în genunchi în faţa sa. Aşadar, sperînd ca într-un an de zile să submineze şi să descurajeze într-atâta elementul românesc din Republica Moldova, încât să învingă în viitorul scrutin cu un scor electoral confortabil.
Cît de tare nu s-ar strădui Rusia să acapere puterea asupra pămînturilor moldave, acesta nu le va izbuti. Planurile sale arată doar că ei au pierdut controlul de altădată şi încearcă din răsputeri să revină pe poziţii, ceia ce nu le va reuşi.

Gugulan a apreciat, apreciez si eu.....bun comentariu
RăspundețiȘtergere